Iubirea mov si inima de lavanda

Iubirea mov si inima de lavanda

Copilaria mea toata miroase-a iubire imbracata in lavanda. Asternuturile bunica-mii, albe, calcate, vrafuite in dulapul de lemn lacuit din „camera buna” miroseau toate a dragoste mov, a vant alergand dupa soare si-a vacanta de vara. Uneori, cand nu ma vedea nimeni, intram in „camera buna” si-mi ingropam in ele fata visand povesti, printese alergand cu talpile goale in rochii lungi, mov, cu coronite de flori-poveste incolacite pe inima.

Avea bunicul o oglinda mica, pe care-o agata de-o grinda atunci cand se barbierea. Dupa barbierit, punea in palmele crapate de munca grea cativa stropi de apa de colonie si-i trecea peste fata – lacrimi de inger cu miros de lavanda adunate peste una din icoanele-lumina din sufletul meu. Mi-amintesc asta – catarata pe genunchii lui, cu obrazul lipit de obrazul lui proaspat ras, tragand avid miros de lavanda pe nari si seva de iubire pura in inima.

La pranz, cand aveam o-ntreaga discutie despre nedormitul de dupa-amiaza, bunica imi citea dintr-o carte veche, Basme de Petre Ispirescu. O am si-acum in biblioteca, Slava Domnului, fasiile de iubire pretioasa se stivuiesc cu grija, pana cand devin nemuriri. Asternutul mirosea a lavanda, vocea ei curgea lin, mai poveste ca povestea, mainile mici imbratisau cu mangaieri aspre, palme crapate de munca si suflet crapat de prea multa daruire si dragoste.

Pe furis, cand bunica nu era acasa, deschideam sifonierul si probam rochiile din tinerete ale maica-mii. Si sala mare din casa veche devenea un camp mov, pe care calcam cu grija, sa nu-mi strivesc soarele sub talpi, sa nu-mprastii povestea, sa nu care cumva sa rup norul de dragoste mov in care imi dichiseam visele.

De-atunci, din anii mei nepereche, iubesc intr-o mie de feluri, cu iubire mov si cu inima de lavanda.

De cate ori deschideam dulapul meu de adolescenta, mirosea ca obrazul proaspat ras al bunicului meu. Punea mama sapunuri printre haine, pe vremuri – si cati am crescut asa! – iar mirosul pe care-l pastrez si-acum, tot dintr-un dulap de lemn lacuit, e exact asta – dragoste mov infasurata pe dupa genele sufletului, asternut alb cu dantela brodata, mangaierea-poveste a bunicii mele.

In toate casele prin care-am trecut mi-am aruncat in dulapuri, printre haine, saculeti cu lavanda uscata. N-am colt de haina care sa nu miroase un pic a iubire mov si-un pic a lumina din ani-nepereche. Mi-am umplut etajera cu parfumuri „de brand” dar inima mea si dragostea mea rotunda si plina n-au mirosit, Slava Domnului, niciodata a Dior – cand inima ramane pe palme, goala de branduri si investitii absolut inutile, nu poarta decat parfum de dragoste mov, stiind ca nicicand nu suntem mai frumoase decat atunci cand ne dichisim cu iubire.

Am o perna umpluta cu lavanda uscata, daruita de Sis, jumatatea mea feminina, prietena mea de inima mov de mai bine de 20 de ani. Mi-a daruit-o in prima mea vara dupa ce-am plecat din Romania, miroase toata a noi razand impreuna, a lacrimile noastre spuse si nespuse cand suntem impreuna sau cand suntem doar cu sufletele pod peste 2.500 de kilometri distanta. Miroase a imbratisarea ei plina si-a rasetele pruncilor ei – nepotii mei dragi.

Am apa de lavanda pe noptiera – imi imbrac cu ea perna, visele, cartile vraf de la capatul patului, imi port iubirea in papuci de lac cu catarame mov si-mping norii grei, cand ii vad venind puhoi peste suflet, cu credinta, cu brate de lumina mov, cu energie cladita in toate prapastiile din care m-am urcat pana la soare, desi eram convinsa ca n-am sa mai plec de acolo niciodata.

In serile in care nu-mi gasesc somn si raspunsuri fierb ceai de lavanda – si-adorm stiind ca-ntotdeauna inima mov are sa-mi dea cele mai intelepte, bune si curajoase raspunsuri. Cu sirop de lavanda imi indulcesc cateodata dorul, si-l invat ca putem iubi de la distanta mai mult, mai senin, mai tare, cu infinit mai multa bucurie pentru fiecare regasire mirosind a dragoste si-a campuri nesfarsite de lavanda, in apus.

In toate casele mele – si-n cea din Romania, si-n cea din Norvegia, si-n inima-mea-casa pentru oamenii-mei-poveste mi-am pus buchete de lavanda uscata. Mi-ngrop in ele fata si inima de fiecare data cand caut sensuri, raspunsuri, liniste sau doar amintiri-binecuvantari. Si e, de fiecare data, exact ca-n anii de visuri cu talpi goale, cu rochii lungi, cu fete de copil ingropate pe furis in asternuturi albe, in dulapuri de lemn lacuit din „camera buna”.

Si stiu ca, indiferent cum are sa fie viata asta

Raspunsurile se articuleaza intotdeauna cu inima

Norii negri se imprastie intotdeauna cu credinta – niciodata, dar niciodata nu raman acolo

Nu exista sfarsit, exista doar lectii de invatat la momentul potrivit si sanse de inceput nou, cu mai bine

Si nu exista prapastie din care sa nu te poti catara inapoi spre soare

Si-acolo, soarele meu rade dintr-un camp de lavanda, in lumina lui sunt toti dragii mei dragi, ingerii din Cer si ingerii de-aici, toate amintirile, toate sansele de-a cladi cu putere si cu iubire, toate inceputurile, toate sperantele, fiecare binecuvantare si fiecare iubire incolacita cu brate mov peste inima.

Iubirea mov si inima de lavanda.

Spread the love

Leave a Reply