Daruim ca sa nu uitam sa iubim

Daruim ca sa nu uitam sa iubim

N-am facut niciodata contabilitate in relatii, nici in iubiri, nici in prietenii, nici macar in cele conjuncturale. N-am tinut nici rabojuri materiale si nici emotionale, am dat pentru ca am simtit, atat cat am simtit, fara sa ma intereseze daca balanta are sau nu echilibru.

Nu suntem, totusi, la piata – mai pune 2 kilograme de inima, 300 de grame de suflet bonus, ca azi avem super oferta.

De cand ma stiu, am fugit mancand pamantul de oamenii care inmulteau doar bani, si care traiau cu impresia ca fericirea se traieste cu calculatoare pe post de inima. La fel cum am fugit cat am putut de tare de oamenii carora le e frica sa iubeasca, de cei care au impresia ca sensibilitatea e o mare slabiciune si de cei care cred ca un ambalaj sclipitor cumpara si acopera furtuna si desertul din interior.

Cred in continuare ca-n fiecare om e ceva bun, un pumn de lumina si-o bucata de binecuvantare. Nu toti isi dau voie lor, in primul rand, sa ajunga pana la ele, altora cu atat mai putin, dar ma incapatanez sa cred ca nu exista oameni fundamental rai – doar oameni carora le e frica sa fie umani, pur si simplu.

Sigur ca idealismul asta m-a costat – factura a venit cu dezamagiri pe multe pagini, cu lacrimi si cu destule rani insurubate adanc pe inima. Si nu, n-am vrut sa invat sa fac nicio triere, desi m-as scuti de multe zbateri si nopti nedormite pe motiv de furtuni emotionale.

Continui sa cred ca-n fiecare om e o bucata de lumina, ca razele de soare sunt pentru toate inimile, ca toti gresim si ca fiecare meritam sanse.

Mai cred ca si-atunci cand cineva ne-apuca de suflet cu ghearele si trage tare, pana-l face fasii, e pentru ca, de-acolo, sa ne-nvatam temeinic o lectie. Tot ce-i bun se obtine cu efort si numai cine n-a facut niciodata asta cu-adevarat crede ca-i usor sa stai sincer cu tine si sa faci curatenie emotionala profunda si dureroasa.

Nu cred ca trebuie sa daruim atat cat primim, de frica sau dintr-o logica poate dreapta material pentru unii dar cumplit de schiloada emotional. Cred ca trebuie sa daruim pur si simplu, sa daruim pentru ca avem sansa sa putem face asta, sa o facem cu bucurie, din inima, sa rupem in doua felia de paine si zambetul dintr-o zi cu lumina. Nu cred ca trebuie sa stam pe ganduri atunci cand avem sansa sa facem bine – nu-i nimic de pus in balanta.

Sigur ca mai e o lectie de-nvatat, cu toate deconturile emotionale de rigoare. Nu oricine vrea sa primeasca, unii nu stiu si-atunci merita cel putin incercat, altii pur si simplu nu vor si-atunci pasul lateral e la un moment dat inevitabil. Ceva din “you can not save those who don’t want to be saved”, cu unele variatii, dar pe-acolo.

Dincolo de episoade de genul asta – tot lectii valoroase, de altfel – spun in continuare ca e o binecuvantare sa poti darui orice, de la un colac de salvare, poate, la un zambet intr-o zi in care e plin de furtuni pe suflet. Cred ca nu-i mod mai frumos de-a iubi decat daruind. Daruindu-ne bucati de suflet, timp, daruind material atunci cand avem posibilitatea, ascultand, imbratisand, gatind ceva bun care stim ca-i place, spunand “mi-e dor”, “imbraca-te, e frig afara”, “ai mancat azi?”, “cum e raceala?”, “esti ok?”, “m-am gandit la tine” – tot bucati de inima-n dar, ambalate altfel, sunt si astea.

Daruim pentru ca iubim. Uneori, ca sa nu uitam sa iubim.

Spread the love

Leave a Reply