Lectiile mele. Marile magii din micile bucurii

Lectiile mele. Marile magii din micile bucurii

Am functionat multi ani pe fastforward – am functionat, exact asta e termenul, n-am scris ca am trait. Aveam impresia ca-i normal ca jobul sa te solicite la toate orele, ca „trebuie” sa fii intotdeauna acolo, ca nu-i mare efort sa raspunzi la 1-2-cate-or fi telefoane in vacanta si ca nu poti inchide niciun troler fara laptop, agenda si tot restul. Ca nu-i nicio catastrofa nici cand muncesti de sarbatori, nici cand esti racit cobza ca doar cu laptop si telefon se poate munci si din varful patului, nici cand suna telefonul sau se-ntamplau tot felul in putinele zile libere, ma rog, „prea mult” nu era niciodata – cu siguranta intelegeti ideea, si multi „been there, done that” mai mult sau mai putin asumat.

Sigur ca am ratat mult emotional in toti anii in care am numarat (doar) stiri, reach-uri, comment-uri si afisari. Am ratat sarbatori, aniversari, inmormantari la care n-am ajuns desi cu siguranta ar fi fost bine sa fiu acolo, discutii cu oameni dragi fara ochi lipiti de ceas, am ratat carti bune pentru ca n-aveam nici timp nici rabdare sau eram atat de obosita incat atipeam dupa 3 pagini, am ratat plimbari in care sa si respiri, nu doar sa vorbesti non-stop la telefon, gatit cu mama, surprize de care n-am mai avut, evident, timp, multe zile de concediu, de nastere (a mea inclusiv, in cazul fericit aveam vreme de-o felie de tort, la birou, cum altfel), cafele cu prietenele, imbratisari, sansa de-a vedea magia din lucrurile mici, de-a vedea de fapt si dincolo de orizontul lui „trebuie” si mai departe lista lunga cu multiple tasks of the day.

Cand m-am oprit din alergatul meu bezmetic – dupa un accident de circulatie pe fond de multa oboseala, neatentie si foarte mult stres, nu va ganditi ca am avut revelatii pe fond de vreo analiza profunda, serios, cand? – cand m-am oprit din asta si-am avut curajul unei curatenii emotionale cu multe pansamente de schimbat pana la vindecare m-am ingrozit uitandu-ma in urma. Mi-am amintit o gramada, si da, „pentru ce?” e o intrebare la care e tare bine sa ne gasim suficient curaj sa raspundem sincer atunci cand e cazul.

Azi traiesc cu-adevarat, dupa niste ani in care am avut mult de reparat pe dinauntru – cand ai de reparat zidurile sufletului trebuie sa arunci si caramizile stricate, foarte usor in teorie, practica ne chinuie, nu ne chiar omoara, adoptam cateodata un mod de autoflagelare tare perfid, categoria „si daca”, „poate totusi”, si vesnicul, omniprezentul „dar”.

Traiesc, asadar, dupa ce am platit facturi emotionale lungi, le-am achitat cu nopti nedormite, cu destule lacrimi, cu zbateri de toate felurile, cu zile in care aveam senzatia ca ma doare fizic sufletul, cu mers prin neguri carora nu le mai vedeam capatul.

Cand mi-am aruncat in sfarsit pansamentele, am reinvatat bucuria – cumva, asemeni accidentatului care reinvata sa mearga. Bucuria marunta, din fiecare zi, magia lucrurilor simple, primite, daruite, bucuria de-a avea timp – timp cu tine, pentru tine, cu ceilalti, pentru ceilalti.

Bucuria de-a citi fara ceas, de-a avea timp sa respir cartile, construitul de biblioteca – asta aici, asta acolo, aici avem de completat, am gasit asta, uite ce recenzii are, iti vine sa crezi ca am gasit asta intr-un anticariat online? Scrisul meu drag, altfel, cu drag, cu bucurie, cu emotie, oamenii-poveste din #specialstories, bucatile de suflet dintre taste, dintre randuri, bataile de inima din propozitii.

Bucuria timpului cu oameni dragi – fizic, pe telefoane, pe camere, pe randuri-ganduri trimise fara motiv, cu drag, din drag, cafea cu emotii, imbratisari, recunostinta, multa recunostinta. Apoi bucuria razei de lumina peste birou si peste inima, dimineata, magia din apus, un curcubeu, rasaritul, locuri de oprit timpul si de-nceput de lume, fiecare floare din pervaz, din curte si de pe cararile sufletului, un copil care te-mbratiseaza, natura razand dupa ploaia de vara, mirosul de iarba proaspat cosita, gatit din drag pentru dragii tai, carti din nou, cu ploaia batand in fereastra. Ploaia, spunand povesti.

Cafea pe plaja, inghetata miercuri seara sau joi sau vineri dupa-amiaza la 3, clatite in pijamale, surprize pentru ai tai, un buchet de flori in plasele de cumparaturi pentru vecini, timp de facut din casa „acasa”, recunostinta enorma ca suntem sanatosi, ca suntem, Doamne, iti multumesc in loc de Doamne, da-mi.

Curajul de-a face ce simti care nu-i musai „ce se cade”, curajul de-a incerca, „si daca” in loc de „dar daca”.

Timp pentru cladit amintiri, viata reala, cantec de pasari, de inimi, papuci pufosi, zile fara farduri, saruturi pe tampla, cozonac de la mama, magneti cu fluturi, primavara respirata cu nesat si cu timp, lavanda pe perna, „impreuna” intr-o mie de variante de iubit cu gandul si cu inima deopotriva. Albume foto, „ti-aduci aminte”, flori fara motiv, „hai sa…acum, normal”, un pepene mare impartit cu prietenii, bulgareala, vacante de inima nu de social media, pisici, toti in jurul mesei, in magia clipei si-n imbratisarea sufletului.

Magia din iubire – pentru noi, pentru ceilalti.

Recunostinta

Si constientizarea faptului ca totul e doar o chestiune de optiune personala – fastforward cu tot cu pachetul de fericiri iluzorii, viata scursa printre degete, pacalindu-ne ca traim, sau frantura de magie din fiecare mica, nepretuita bucurie, si toata fericirea robusta, rotunda, plina, construita cu rabdare, cu timp, cu bucurie, cu lumina si cu noi.

FOTO ARHIVA PERSONALA

Spread the love

Leave a Reply